Argintul Coloidal

Date generale: 

Primele mine de argint au aparut mai înainte de perioada 3000 î.Hr. Argintul a fost un metal cunoscut de toate civilizațiile antice, însă spre deosebire de aur, este foarte rar găsit în stare naturală, lucru care explica faptul că dacă ar fi mai abundent, tot nu ar putea fi folosit decât mai târziu. Cu toate acestea, când a apărut prima oară în Egipt, a fost mult mai valoros decât aurul[1].

Argintul a fost rafinat prin cupelație, proces inventat de haldeeni în jurul lui 2500 î.Hr și descris în Biblie (Ezechiel 22: 17-22). Acest proces consta în încălzirea metalului topit într-o cupă poroasă și îngustă numită cupel, peste care se aplica un jet puternic de aer. Acesta oxida celelalte metale, precum plumb, cupru și fier, lăsând doar argintul (și aurul dacă era prezent) în stare globulară de metal topit[1].

Dezvoltarea Atenei și a civilizației sale remarcabile a fost posibilă datorită exploatării minelor locale de argint de către localnici în zona Laurium, unde au operat din perioada 600-300 î.Hr, producând în jur de 30 de tone de metal pe an. Minereul era în principal galenă, însă cu un conținut de argint de câteva procente; acesta era ușor de extras prin cupelație. Minele ateniene au continuat să fie operate și de către Imperiul Roman, deși cea mai mare cantitate de argint roman provenea din Spania. În Evul Mediu, minele germanice au devenit cel mai important furnizor de argint din Europa[1].

Și civilizațiile antice ale Americii Centrale și Sudice au exploatat argintul, însă schimbul cu acest metal s-a făcut după cucerirea spaniolă. Depozite importante s-au descoperit în anul 1535 la Charcas (Peru), Potosi (Bolivia) în anul 1545 și la Zacatenas (Mexic) în 1548. Producția din aceste surse era în total de peste 500 de tone pe an[2].

În secolul al XIX-lea, argintul a fost descoperit în SUA, în statul Nevada, iar în anul 1870 producția mondială a ajuns la 3000 de tone pe an[2].

Descoperirile mari de argint din ultimele secole au modificat cursul natural de schimb dintre aur si argint , bimetalismul nemaifiind posibil datorită incercării prin dictat, a statului ,de a menține o paritate ce favoriza argintul față de aur și conform Legii lui Gresham banii de aur au dispărut din teritoriile ce impuneau un curs neconfrom cu paritatea reală[3].

Argintul este un biocid toxic non-selectiv. Asta îl face un bun dezinfectant. Vasele de argint purifică conținutul și împiedică dezvoltarea bacteriilor. Este lăudată vesela pe care o foloseau boierii în antichitate și pe bună dreptate. Însă, consumul acestui metal este contraindicat. Ridic atenție la caracterul non-selectiv al acestui antibiotic. Afectează celulele vii în egală măsură, fie că sunt bacterii fie că sunt celule ale corpului uman. Efectul pe care îl are în organism este similar cu al altor metale precum mercurul, plumbul sau arsenicul. Argintul nu are rol în organism. Recomand citirea cu atenție a următorului paragraf. El reflectă o opinie larg răspândită. În cazul în care doriți să consumați produse cu argint, vă rog, cercetați bine înainte.

Sub formă de soluție coloidală având un înalt grad de puritate, argintul constituie un remediu natural foarte eficient și simplu împotriva multor afecțiuni, și mai ales împotriva infecțiilor. El a fost utilizat în acest scop, cu mult înainte de penicilină și medicamentele pe bază de sulf, care au apărut de-abia în perioada celui de-al Doilea Război Mondial Unul din cele mai remarcabile aspecte referitoare la argintul coloidal este faptul că are un spectru extrem de larg de aplicații și întrebuințări. Motivul? Spre deosebire de medicamentele de sinteză, acțiunea sa biologică este orientată la nivel de structură celulară.

Virtuțile terapeutice și dezinfectante ale argintului erau cunoscute încă din antichitate, el fiind foarte apreciat în Egiptul antic și Babilon. La rândul său, celebrul medic și alchimist Paracelsus îl utiliza ca ingredient secret în remediile contra infecțiilor.

Este de asemeni un fapt cunoscut că în Evul Mediu, când Europa era devastată de epidemii de ciumă, acestea făceau ravagii mai ales în rândul țăranilor și a orășenilor sărăci, nobilii și aristocrații rămânând neatinși. Multă vreme s-a crezut că aceștia din urmă beneficiau de o protecție specială, când în realitate, tocmai argintul a fost cel care i-a ferit de cumplita maladie. Aceasta pentru că apa și vinul aristocraților erau păstrate în vase de argint, și ei foloseau în mod curent farfurii, tacâmuri și pahare de argint. În timpul secolului trecut, pionierii americani obișnuiau să pună un dolar de argint într-o găleată de lapte proaspăt, pentru a-i încetini procesul de acrire.

În zilele noastre, proprietățile dezinfectate ale argintului sunt utilizate în domenii neașteptate: filtre de argint pot fi găsite în sursele de apă ale avioanelor și navetelor spațiale pentru a garanta o apă fără germeni. Pe stația spațială Mir, argintul este folosit pentru a steriliza apa reciclată. Argintul este utilizat și pentru a înlocui clorul din piscinele de înot, deoarece are o acțiune germicidă mai puternică decât acesta și nu are mirosul și celelalte efecte neplăcute ale clorului. În ciuda anilor de cercetări pentru a găsi un produs farmaceutic superior, argintul coloidal încă este considerat cea mai eficientă modalitate de luptă contra germenilor și de vindecare rapidă a cazurilor de arsuri severe.

În timp ce un antibiotic farmaceutic convențional este eficient împotriva a șase sau șapte tipuri de germeni și total ineficient contra virusurilor, generând cel mai adesea efecte secundare nedorite, argintul este letal pentru mai mult de 650 de tipuri de bacterii, virusuri, fungi și paraziți, fără însă a fi toxic pentru organismul uman. Testele de laborator au arătat că argintul coloidal omoară majoritatea bacteriilor, fungilor, paraziților și a virusurilor în 2-6 minute de la contact.

Fiind un foarte bun conducător de electricitate, este folosit în electrotehnică și electronică, fie ca atare, fie sub formă de depuneri galvanice. Deoarece este foarte ductil, se pot realiza prin tragere fire extrem de subțiri, iar prin turnare și ambutisare, conectori și pastile pentru contacte electrice. Deși se oxidează cu ușurință, stratul de oxid nu este aderent, drept pentru care mulți ani a fost principalul metal folosit în conectică. Cu toate acestea, odată cu progresul tehnologic din ultimii ani, conectica de înaltă calitate se realizează din aur sau argint aurit.

Se mai întrebuințează și ca bani [4] , în giuvaergerie, precum și în medicină. Deoarece eliberează spontan ioni negativi (care au acțiune germicidă), multe decenii a fost întrebuințat la confecționarea de instrumente medicale și proteze. În stomatologie, din argint se realizează cu succes pivoți endodontici. Nu poate fi folosit ca atare la confecționarea de proteze dentare, ci numai în aliaje, împreună cu celelalte metale nobile.

  • 1. ^ a b c Nature's building blocks: an A-Z guide to the elements By John Emsley, pagina 393
  • 2. ^ a b Nature's building blocks: an A-Z guide to the elements By John Emsley, pagina 394
  • 3. ^ Murray Rothbard. A History of Money and Banking in the United States.
  • 4. ^ "Solving A Serious Mystery: Why Don't Gold And Silver Coins Circulate?". Accesat în 17 februarie 2017.
  • 5. ^ a b Prețul argintului, cel mai ridicat din ultimii 30 de ani, 27 septembrie 2010, Dinu Dragomirescu, romania-actualitati.ro
  • 6. ^ Argintul, la maximul ultimilor 30 de ani, 30 decembrie 2010, Bogdan Cojocaru, Ziarul financiar, accesat la 19 mai 2012

SURSA: Wikipedia


Utilizarea Argintului Coloidal in Medicină 

Argintul cunoaste astazi o gama larga de aplicatii in medicina. El este utilizat in mod curent ca dezinfectant cu spectru larg de uz medical, pentru dezinfectarea apei, este incorporat in cadrul consumabilelor medicale (catetere, sonde endotraheale), este folosit in stomatologie pentru implanturi dentare si este utilizat in cadrul bandajelor specializate si a unguentelor. In contextul aparitiei tulpinilor bacteriene multi-drog rezistente (bacterii care au dobandit rezistenta la o gama larga de antibiotice) si a unor cote ingrijoratoare ale antibiorezistentei in general, nanoparticulele de argint pot fi cheia in lupta cu germenii. Argintul coloidal din nanoparticule de argint prezinta avantajul ca nu are efecte secundare, asa cum se intampla in cazul antibioticelor, nu creeaza rezistenta si nu are doar proprietati bactericide, ci si antivirale.Relevanta in aceasta directie este cercetarea realizate de Humberto H. Lara (1Department of Life Sciences, Winston-Salem State University, Winston Salem, NC, 27110, USA; Laboratorio de Inmunología y Virología, Departamento de Microbiología e Inmunología, Universidad Autonoma de Nuevo Leon, San Nicolas de los Garza, Nuevo Leon, Mexico).Lucrarile sale atesta efectul bactericid cu spectru larg al nanoparticuleleor de argint, chiar si in cazul tulpinilor cu antibio-rezistenta multipla (World Journal of Microbiology and Biotechnology April 2010, Volume 26, Issue 4, pp 615-621, "Bactericidal effect of silver nanoparticles against multidrug-resistant bacteria"). Studiile realizate de Lara si echipa sa au reusit sa evidentieze si un foarte valoros efect anti-viral al nanoparticulelor de argint, munca sa concentrandu-se in special pe efectul nanoparticulelor de argint asupra virusului HIV. (" Mode of antiviral action of silver nanoparticles against HIV-1", J Nanobiotechnology. 2010; 8:1, Published online 2010 January 20. doi: 10.1186/1477-3155-8-1, PMCID: PMC2818642).Cercetarea realizata de Humberto Lara a evidentiat actiunea nanoparticulelor de argint in stadiile incipiente ale replicarii virale. Mai exact, argintul colidal a blocat patrunderea in celula a virusului si a exercitat efect virucid. Efectul virucid ( de ucidere a virusului) a fost evidentiat pe tulpini de laborator. De asemenea important este ca s-a demonstrat si actiunea in fazele ulterioare de replicare virala (post-patrundere in celula), desi mecanismul nu este inca elucidat complet. Mai mult, studiul condus de Humberto Lara demonstreaza si faptul ca argintul coloidal nu produce rezistenta virala, spre deosebire de antiviralele folosite traditional, pentru care virusul HIV dobandeste in timp rezistenta.

Cum alegi un supliment alimentar cu argint coloidal?

Suplimentele alimentare cu argint coloidal, fabricate de producatori certificati, din materie prima standardizata si certificata conform standardelor impuse de legislatia americana cGMP si FDA, au efect antibacterian si antiviral dovedit, fara sa prezinte efecte adverse. Desi au fost intens mediatizate unele cazuri de albastrire a tesuturilor ca urmare a ingerarii argintului, acest lucru este izolat si strict legat de cazurile in care s-au folosit remedii obtinute domestic, in gospodarie, cu scopul automedicatiei. Cazul americanului Paul Karason, care si-a fabricat singur argintul coloidal este un exemplu clar de folosire improprie si abuziva a unei forme de argint necertificat, nestandardizat si impropriu calitativ. Acesta si-a fabricat asa-zisul argint coloidal folosind apa distilata, sare si argint pentru a-si rezolva mai multe probleme de sanatate. Formele de "argint coloidal" fabricate acasa, nu sunt echivalente cu argintul coloidal din suplimentele alimentare, care respecta normele in vigoare.Colorarea in albastru a tesuturilor ca urmare a consumarii unor forme de argint necertificate sau insuficient cercetate, precum si ca urmare a abuzului in utilizare poarta numele de argirie. Argiria nu este o boala sistemica si, in afara de modificarile de ordin estetic, si implicit de impactul in plan psihologic al acestor modificari, nu sunt documentate alte efecte negative asupra starii de sanatate. Totusi, prin faptul ca schimba culoarea tesuturilor argiria este considerata mutilanta.In aceste conditii este absolut necesara administrarea unor suplimente cu argint coloidal sigure, conform prospectului produsului si a indicatiilor consultantilor de specialitate. Trebuie mentionat si faptul ca argiria se produce doar in conditiile unui aport excesiv de argint care depaseste capacitatea organismului de a-l elimina. Mai exact, survine in conditiile unor dezechilibre hepatice si renale, cai prin care organismul sanatos elimina argintul din organism.Organizatia Mondiala a Sanatatii exprima o pozitie oficiala privind profilul de siguranta al argintului, raportat la apa de baut (Guidelines for drinking-water quality, 2nd ed. Vol. 2. " Health criteria and other supporting information." World Health Organization, Geneva, 1996) si concluzioneaza ca un aport de 10 g de argint pe parcursul vietii unui om este incadrabil in categoria NOAEL (no observable adverse effects level), sau cu alte cuvinte aceasta doza este sigura si nu este incriminata in aparitia vreunui efect advers. Acelasi statut al profilului de siguranta pentru argint este precizat si in studiul "Silver in drinking-water. Background document for WHO Guidelines for drinking-water quality.", Geneva, World Health Organisation. Realizand un calcul simplu, concluzionam ca in conformitate cu pozitia OMS, la o durata de viata de 70 de ani, ar fi necesar ca o persoana sa consume zilnic aproximativ 391 de microcentrigrame de argint, pentru a atinge doza care reprezinta pragul de siguranta (doza fara efecte adverse observabile).

Argintul coloidal nu se depune in organism

Argintul coloidal, spre deosebire de sarurile de argint si de produsele obtinute in casa, este realizat din nanoparticule de argint cu dimensiuni foarte mici (un nanometru este de un million de ori mai mic decat un milimetru) si prezinta proprietati distincte fata de cele ilustrate de ionii de argint, livrati sub forma sarurilor de argint. Putem vorbi de particule de argint in solutie, cand dimensiunea acestora este chiar mai mica de un nanometru, si de starea coloidala, atunci cand particulele dispersate in lichid au dimensiuni cuprinse intre unul si o mie de nanometri.

Nanoparticulele de argint in stare coloidala prezinta avantajul unui foarte bun profil de siguranta, atat pentru om, cat si pentru mediul inconjurator, precum si proprietati antiinfectioase deosebite. De cele mai multe ori persista confuzia intre sarurile de argint, care livreaza argint ionic si coloizii de argint. In esenta, procesul de obtinere a nanoparticulelor are la baza electroliza in apa deionizata, utilizand un electrod de argint. Procesul este insa mult mai complex si implica etape suplimentare de standardizare si stabilizare a argintului coloidal. De aceea, suplimentele alimentare pe baza de argint coloidal se obtin doar in fabrici certificate, la standarde farmaceutice si, in niciun caz, cu dispozitive improvizate acasa. 

De asemenea, studiile arata ca argintul coloidal la dimensiuni nano se elimina din organism pe cale hepatica si renala, daca este administrat in mod echilibrat. Nanoparticulele de argint au biodisponibilitate superioara si se elimina din organism doar dupa ce si-au indeplinit efectul antiviral si antibacterian.

Nanoparticulele de argint in stare coloidala prezinta avantajul unui foarte bun profil de siguranta, atat pentru om, cat si pentru mediul inconjurator, si are proprietati antiinfectioase deosebite.
Modul de actiune al argintului coloidal este foarte eficient si foarte simplu: prezent langa un virus, o ciuperca sau langa o bacterie patogena, inactiveaza enzimele pe care aceste corpuri agresoare le folosesc pentru a putea respira in interiorul corpului nostru. De aceea, in scurt timp, patogenii "se sufoca" si mor, apoi sunt eliminati din organism de sistemul imunitar cu ajutorul sistemului de drenare limfatica. Un fapt pozitiv este acela ca argintul coloidal actioneaza doar asupra patogenilor, bacteriile prietenoase sau bune din organism nu au de suferit si nici celulele organismului nostru fiindca au un alt sistem de metabolizare a oxigenului. Cu alte cuvinte, are efect antibiotic, dar fara niciun efect secundar. Mai mult, organismele patogene nu dezvolta rezistenta la argintul coloidal, acesta putand fi considerat un sistem imunitar secundar.
Alege informat suplimentele alimentare cu argint coloidal

Pericolul argiriei, adica al albastrii tesuturilor nu este real in cazul utilizarii argintului coloidal, obtinut si administrat conform prospectului sau indicatiilor consultantului de specialitate. Expertii de pe piata romaneasca in privinta oferirii de solutii de medicina integrativa recomanda si sustin alegerea informata a suplimentelor alimentare si, implicit, a suplimentelor pe baza de argint coloidal, precum cele 100% naturale care au in compozitie argint coloidal de 0.001 microni, care nu se depune in organism si extracte din maslin, sunatoare si arabinogalactan. Formula este recomandata de Societatea Romana de Pediatrie si contribuie la echilibrarea sistemului imunitar la copii prin stimularea producerii de imunoglobuline IgA, IgM, IgG si a limfocitelor T, prin stimularea imunitatii dobandite si a celei innascute antiinfectioase. De asemenea, formula este benefica in echilibrarea imunitatii prin efectul sau de crestere a numarului de celule care inglobeaza si distrug agentii patogeni. Expertii sustin si promoveaza alegerea informata a suplimentelor alimentare si lupta impotriva automedicatiei si a folosirii unor tratamente neconventionale, netestate, care pot pune in pericol sanatatea celor care le folosesc.

 SURSA: www.csid.ro